Skip to content Skip to footer

Documentarea unui roman polițist: munca de investigație și detaliile care fac diferența – Silvia Buzori

De ce trebuie să studiezi atent înainte să începi să scrii o carte polițistă? Sau chiar în timp ce o scrii? Răspunsul este simplu: ai nevoie ca scrierea ta să fie autentică și cititorii să creadă fără putere de tăgadă că toate scenele sunt reale și tu, ca povestitor, chiar ai luat parte la ele.

Cum ar fi să scrii despre tehnică militară și spionaj, așa cum a făcut-o Tom Clancy în The hunt for Red October, fără să ai habar despre procedurile de pe submarinele sovietice, de exemplu?

Întâmplările povestite nu trebuie să pară forțate sau improbabile, străzile trebuie să aparțină acelui oraș, iar mirosurile trebuie să existe în realitatea descrisă de tine.

Până acum am publicat două romane și trei povestiri, iar anul acesta sper să termin încă două romane și o povestire. Dacă în Șase păpuși Matrioșka am ales un decor familiar, în Moarte în Peru am schimbat continente, țări, naționalități și am trecut de la română la spaniola peruană, germană și franceză.

Uitându-mă în urmă, îmi dau seama că alegerea Sibiului ca loc de acțiune al primului roman a fost una excelentă. Sibiul este ca a doua casă pentru mine. Este orașul meu de suflet. Îi cunosc străzile, oamenii, tarele și de aceea timpul de cercetare a fost foarte scurt, oferindu-mi libertatea de a mă concentra pe alte aspecte, mult mai importante pentru un scriitor debutant.

Inspectorat Politie Sibiu
Inspectoratul de politie Sibiu

Am citit articole și lucrări de specialitate despre autopsii, am văzut documentare cu medici legiști în prim-plan, am discutat cu doctori și le-am trimis scene din carte, să mă asigur că procedurile descrise nu sunt din filmele americane, apoi mi-am imaginat o sală de autopsie bazându-mă pe experiențele din spitalele autohtone. Am citit despre efectele substanțelor psihotrope, am studiat rânduielile monahale, ca vizitator al unei mănăstiri, am ales preparate culinare inedite.

Și în tot acest timp nu am avut în minte decât un singur scop: ca povestea să fie ancorată în realitatea noastră. Să fie atât de autentică încât să fiu întrebată dacă-l cunosc pe doctorul Panait, dacă fațada Inspectoratului de Poliție din Sibiu este atât de colorată sau dacă există vreun restaurant raw-vegan în Sibiu.

Comisarul înscrie mașina la dreapta, spre Piața Unirii, trece pe lângă Parcul Casei de Cultură și parchează în fața Inspectoratului de Poliție. Iese din mașină și aruncă o privire încruntată către clădire. Amalgamul de culori de la exterior îl deranjează de fiecare dată când ajunge aici și tot de fiecare dată se întreabă cine a decis să vopsească fațada principală cu grena, alb, portocaliu și galben. (Fragment din „Șase păpuși Matrioșka”)

Am știut că cel de-al doilea roman mă va provoca, mă va atrage și mă va chinui deopotrivă. L-am scris în 8 luni și am senzația că numai cercetarea mi-a luat cel puțin jumătate din timp. După aproape doi ani de la publicare, pot să declar că a fost un act de curaj din partea mea. Să scriu despre o țară în care nu am fost niciodată, să gust fructe al căror nume nici nu l-am auzit sau să înțeleg motivația unei femei incredibile, care a făcut istorie în Peru și în lume, toate acestea nu pot fi definite decât ca o idee nebunească.

Un grup eterogen de vânători de comori, un milionar neamț și vila lui de pe malul Lacului Geneva, un personaj care a existat în realitate, localnici peruani, turiști, Liniile de la Nazca, Lima, hoteluri, străzi, parfumuri, arome, fructe exotice…

Pitahaya
Pitahaya
Chirimoya
Chirimoya

— Sau poate preferați fructe… îi arată un platou. Fructul ăsta în formă de inimă, alb în interior, verde la exterior, se numește Chirimoya. Foarte dulce, cu un gust combinat de banane, ananas, piersici și căpșuni. Cel roz complet e Pitahaya sau Fructul Dragonului. Un fel de kiwi plus pepene roșu, pentru cei care sunt la mijloc în ceea ce privește preferințele în materie de dulce-acru.
— Cel mic și verde e lime? arată femeia cu degetul.
— Hai să spunem că e un fel de lămâie verde locală! zâmbește Woźniak. Se numește Camu Camu, provine din Pădurea Amazoniană Peruană, fiind popular în sucuri, dulceață, înghețată sau iaurt. Eu l-am stors în apă și mi-a plăcut foarte mult. Este răcoritor. (Fragment din „Moarte în Peru”)

… clădiri, cafenele, băuturi cu viermi, proceduri ale poliției locale, expresii injurioase în spaniolă, virusul Zika… Aș putea scrie ore întregi despre fiecare lucru pe care l-am investigat și tot aș mai găsi ceva nou!

RENIEC
RENIEC

Clădirea, la parterul căreia scrie mare RENIEC, îi aduce aminte Angelei de un institut de proiectare din București, o relicvă ce a supraviețuit de pe vremea lui Ceaușescu, acum sediul mai multor tipografii și firme de publicitate outdoor. Betonul este vopsit în albastru, geamurile de la ultimul etaj lipsesc din cadrul metalic, iar unitățile exterioare ale aparatelor de aer condiționat sunt foarte vechi și probabil stricate. (Fragment din „Moarte în Peru”)

Maimuta Nazca Lines
Maimuta Nazca Lines

Dacă sunteți curioși ce informații am căutat în timp ce scriam Moarte în Peru, mai jos aveți câteva articole care m-au ajutat să înțeleg cultura peruană, civilizațiile vechi și munca pe care Maria Reiche a depus-o pentru recunoașterea și conservarea Liniilor de la Nazca.

Stephen King a spus că cititorilor le pasă doar de personaje și de poveste, nu și de informațiile pe care le află pe parcurs. Totuși, chiar dacă uneori am citit despre Peru foarte mult pentru a scrie doar un rând, n-am simțit că pierd timpul. Dar nici n-am uitat unde am vrut să ajung. Durata cercetării și amplitudinea acesteia variază de la scriere la scriere și de la autor la autor, un lucru fiind universal valabil: povestea este cea care stăruie în mintea cititorilor, dar investigația este indispensabilă în cărțile polițiste.

Silvia Buzori, Șase păpuși Matrioșka, Moarte în Peru