Skip to content Skip to footer

Autor

Ce scriu...

Dramă
100%
Psihologic
100%
Mister
100%

Tristeţea nu există. Există numai clipe în care singurele care trăiesc, în lumea asta rece şi nepăsătoare, sunt amintirile. Lacrimile nu există. Există numai ploi ale sufletului care aşteaptă să se zvânte în lumină. Timpul nu există. Ci doar frânturi pe care nu avem vreme să le trăim şi zile ce durează secole. Există, însă, zborul.

Cuvintele au puterea de a vindeca, de a opri cataclisme sufleteşti, de a răsări sori. Nu orişice cuvinte, ci numai cele izvorâte din iubire.

A cunoaşte cu adevărat un om înseamnă a-l privi abia după ce luminile rampei se sting, atunci când poartă pe chip doar propria-i lumină.

Descoperă cărțile mele

Alina-Maria Duță

Înstrăinare
29.90lei
Fado
29.90lei

Biography

Alina-Maria Duţă s-a născut la Timişoara, unde, după terminarea liceului, studiază chimia organică, absolvind Facultatea de Chimie Industrială. Urmează masteratul la Universitatea Politehnică, în cadrul aceleiaşi facultăţi.
Descoperă devreme puterea de sugestie a cuvintelor şi lumile ascunse între coperţile cărţilor din biblioteca de acasă, devenind un cititor pasionat. Romantismul lui Teodoreanu şi delicateţea lui Mihail Sebastian îi însoţesc adolescenţa, pentru ca apoi să-i descopere, pe rând, pe cei care îi vor deveni preferaţi şi îi vor influenţa modul de-a privi universul uman, dintre care Remarque, Camus, Marquez, Simone de Beauvoir, Cesare Pavese, Garcia Lorca, Nichita Stănescu.

Contact Form

    Leave a comment