Descriere
Galaxia a fost cotropită și cucerită aproape în întregime de civilizația Xilecșilor, cu câteva excepții, una dintre ele fiind civilizația umană. Pentru a-i aduce pe toți la un numitor comun al dezvoltării dorite de ei, Xilecșii au înființat Lagărul de Conversie Biologică Fundamentală, unde non-xilecși special selectați sunt ajutați să se transforme în agenți-spion pentru lumile din care fac parte. Doi dintre aceștia sunt terestrul Antim și solenanianul Biondo, o ființă-undă care devine cel mai bun prieten al pământeanului, ajutându-l să pună la punct un plan complex de evadare ce va permite majorității prizonierilor să evadeze.
Scriitor român de SF, eseist şi critic, publicist, redactor, antologator, animator şi organizator SF, George Ceaușu este absolvent al Facultății de matematică și Facultății de filosofie din cadrul Universității A.I. Cuza din Iaşi, cu un doctorat în informatică. A fost profesor asociat la aceeași universitate, cercetător ştiinţific asociat al Institutului Naţional de Inventică şi membru al Societăţii Române de Sisteme Fuzzy, precum şi membru al World SF Writers Association; totodată, este membru fondator al Asociaţiei Române de Semiotică, membru al Asociaţiei Culturale “Junimea ‘90 şi membru fondator (alături de Sorin Simion, Radu Gavrilescu, Doru Pruteanu, Sorin Antohi, Dan şi Lucian Merişca) şi preşedinte al Clubului SF UNESCO „Quasar.”
Recenzii
Nu există recenzii până acum.