Skip to content Skip to footer

Autor

Ce scriu...

Science Fiction
100%

S

criu în primul rând studii de filozofia minţii, ştiinţa cogniţiei, logică şi semiotică, pentru că m-ar interesa să nu rămân conferenţiar până la pensie, ci să şi evoluez pe linie didactică. Proiectele mele literare sunt destul de nebuloase, nu prea ştiu cum să-mi grupez povestirile şi nuvelele apărute pînă acum.

Am fost prezent în juriul premiului „Vladimir Colin” încă de la înființarea sa, în 2000, ca reprezentant al Clubului „Quasar”. În anul 2000, scriitorul Gérard Klein vizitează Iașul și Bucureștiul la invitația Centrului Cultural Francez. Cu acel prilej, regretatul Ion Hobana, de comun acord cu scriitorul francez, propunea instituirea unui premiu pentru o lucrare SF sau F apărută cu un an mai devreme.

Descoperă cărțile mele

Pe scurt:

Scriitor român de SF, eseist şi critic, publicist, redactor, antologator, animator şi organizator SF, George Ceaușu este absolvent al Facultății de matematică și Facultății de filosofie din cadrul Universității A.I. Cuza din Iaşi, cu un doctorat în informatică. A fost profesor asociat la aceeași universitate, cercetător ştiinţific asociat al Institutului Naţional de Inventică şi membru al Societăţii Române de Sisteme Fuzzy, precum şi membru al World SF Writers Association; totodată, este membru fondator al Asociaţiei Române de Semiotică, membru al Asociaţiei Culturale “Junimea ‘90 şi membru fondator (alături de Sorin Simion, Radu Gavrilescu, Doru Pruteanu, Sorin Antohi, Dan şi Lucian Merişca) şi preşedinte al Clubului SF UNESCO „Quasar.”

Formular de contact

    Leave a comment