Ce scriu...
S
ilviu Genescu este cetățeanul unor lumi incredibile. Familiare iubitorilor de science-fiction, șocante pentru cei care află despre ele pentru prima oară, acestea relevă, în Desprindere lentă, un autor fascinat de contactul cu extratereștrii și cel dintre extratereștri, de saltul, voluntar sau nu, dintr-un univers într-altul, dintr-un timp într-altul, de new space opera și de inteligența artificială strecurată insidios printre oameni.
Ceea ce îl distinge pe Silviu Genescu de alți autori care explorează aceleași teme este gama de instrumente folosite pentru a dezvălui frontiera dintre spații paralele și secvențe temporale și intervenția, doar aparent subtilă, a elementului extraterestru: blândele pasiuni umane, ca muzica și șahul, sau – într-un mod pe cât de neașteptat, pe atât de mișcător – lacrimile. Este doar o parte din recuzita unui autor de science-fiction român remarcabil, a cărui sensibilitate iese la lumină și prin personajele sale, locuitori, asemenea lui, ai lumilor spectaculoase pe care le creează.
Pe scurt:
„Prozator, traducător, grafician şi redactor SF, Silviu Genescu este un remarcabil profesionist al genului, cu o nu foarte largă, dar expresivă paletă de mijloace combinatorii, capabile să dea subiectelor sale senzaţionale credibilitate la nivel ficţional şi valoare la cel al tratamentului literar. Este.un ins inteligent, inventiv, dispus să şocheze din start şi să-şi dezvolte subiectele în regimul unor efecte ce ţin de senzaţional, operând degajat cu elementele unui miraculos de extracţie fantastică, reconvertit însă discret la exigenţele genului SF.” (Mircea Opriță)
Formular de contact